In societatea actuală se vorbește tot mai mult despre spiritualitate modernă, psihologie modernă, de noile nevoi ale omului modern, printre care și arzătoarea dorință de a trăi fără suferință. Cu precădere pe rețelele de socializare se prezintă o existență lipsită de greutăți și suferință, mai ales în perioda sărbătorilor de iarnă. Din poze ne zambesc familii îmbrăcate festiv la mese bogate așezate lângă brazi opulenți. Dar câte dintre aceste imagini de poveste prezintă situația reală a familiilor, a societății și a fiecărui individ în parte? Psihologul Ioana Fratea consideră că familia tradițională românească este foarte centrată pe a-și consolida realitățile vieții personale prin comparație social și de multe ori ascunde, mai ales în preajma marilor sărbători, frustări accumulate de-a lungul timpului, izbucniri violente și tristeți acute. De asemenea, speciașitii fac vorbire despre un salt al societății într-o eră superioară – dar este pregătită societatea românească pentru această evoluție spirituală? Lectorul universitar doctor Ioana Fratea face o analiză a anului care s-a încheiat și ce ne așteaptă în 2024.

Dincolo de partea pozitivă a strămoșilor noștri moștenim și aspectele negative, faptele reprobabile pe care le-au făcut, și toate aceste lucruri au o desfășurare ciclică.

Redactor: Incheiem un an tumultos atât pe plan național cât și internațional. Intr-un material anterior am abordat tema consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor și a violenței. La acestea, iata, se mai adaugă si tensiunile internațioane -razboiul din Ucraina și mai recentul conflict din Gaza. Putem să spunem că este deja o criză între materialism -pragmatist și spiritualitate?

Ioana Fratea, Lector universitar doctor: ”Cercetători din domeniul fizicii cuantice, persoane care analizează evoluția rasei umane de-a lungul timpului susțin faptul că noi ne-am îndrepta către o nouă eră, din nefericire pentru noi există o anumită ciclicitate în ceea ce privește aceste mari catastrofe ale umanității. Pentru că războiale, și conflictele armate în general, sunt niște acțiuni catastrofale cu repercursiuni majore în ceea ce privește ideea de epocă modernă și de evoluție a umanității, de pace la nivel mondial, ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva fiecare dintre noi contribuie cumva la atragerea acestor evenimente. Noile abordări în domeniul știnței susțin foarte clar că omul nu este doar o entitate fizică ci se discută și despre un corp energetic care vibrează și care transmite niște mesaje în univers care au și răspunsuri. Consider că fiecare dintre noi ar trebui să înțelegem că dincolo de natura umană care ne condiționează prin acele nevoi de la baza piramidei trebuințelor, că este de datoria noastră să atingem vârful piramidei. Il aduc în discuție pe Carl Justav Jung care are o teorie în ceea ce privește inconștientul colectiv și modelele arheetipale. Un individ este și va rămâne întotdeauna reprezentat al tuturor generațiilor anterioare. Dincolo de partea pozitivă a strămoșilor noștri moștenim și aspectele negative, faptele reprobabile pe care le-au făcut, și toate aceste lucruri au o desfășurare ciclică. Este necesar să îmbrățișăm și momentele dificile din viața noastră pentru că acestea vin să te învețe ce înseamnă căința, să recunoști unde ai făcut bine și unde ai făcut rău, să-ți asumi responsabilitatea greșelii, și să acționezi pentru a îndrepta greșelile. Eu militez profund pentru conștința individuală a fiecărei persoane și pentru conturarea unor profile valoroase. Inclusiv liderii politici ai lumii pot dezvolta niște abilități – poate a fi mai toleranți, mai înțelegători, a nu avea întotdeauna răspunsuri agresive, în a înțelege cultura anumitor popoare. Poate unele popoare, în ciuda epocii în care ne găsim, mențin niște credințe din îndepărtatul trecut. Sunt adevărate drame ceea ce se întâmplă în Ucraina și în Fâșia Gaza. In ceea ce privește Fâșia Gaza, conflictele vor înceta atunci când anumite popoare vor învăța să-și iubească mai mult proprii copii, decât cauzele politice.”

Redactor: Ne îndreptăm spre o evoluție sau o involuție spirituală în secolul 21?
Ioana Fratea, Lector universitar doctor: ”Pentru a ne ridica vibrația trebuie să transmitem și alte mesaje, mă refer la iubire, compasiune, recunoștință. Reiterez ideea că oamenii de știință consider că ne îndreptăm spre o altă eră, că omenirea va face un salt inimaginabil către sfere înalte, când ne vom detașa de sferele pragmatico-realiste ale existenței și ne vom întoarce la credință. Pentru poporul nostru credința este important, suntem un popor cu tradiții seculare legate de biserică și creștinism. Din păcate, fie că ne place, fie că nu ne place trebuie să admitem că există tradiții, ca statul împreună la masa de Crăciun, dar, de îndată cum se termină această goană după cadouri, după alimentele pentru masa îmbelușugată, chiar și în familie – celula de bază – ne întoarcem la atitudini condamnabile. Mă refer aici la lipsa de iertare, la violență, la lipsa creștinității. Dacă fiecare dintre noi ne-am concentra energia pe reușita proprie, pe obiectivele noastr, fără a ne uita la alții, situația s-ar schimba. Și nu mă refer doar la situția individuală ci a întregii societăți. Discuțiile care au loc în interiorul familiei tradiționale mă fac să mă îndoiesc de o evoluție a societății actuale și de un salt real în epoca modernă”

Oamenii fac eforturi comerciale pentru a da bine, pentru a se apropia de niște standarde promovate și în mass-media și pe rețelele de socializare

Redactor: De ce omul tânjește totuși spre o viață lipsită de durere și încearcă cu tot dinadinsul să o evite?
Ioana Fratea, Lector universitar doctor: ”Omul tânjește către o viață lipsită de griji, o viață idealizată și fantastică, o viață care ne este vândută într-un mod cât se poate de comercial pentru a încuraja consumersimul artificial. Oamenii fac eforturi comerciale pentru a da bine, pentru a se apropia de niște standarde promovate și în mass-media și pe rețelele de socializare. In perioada asta vedem în online familii reunite de Crăciun, expoziții de brazi care mai de care mai frumoase, mai luxoase, care te îmbie. Ceea ce vreau eu să întreb este – Cât de reale sunt zâmbetele acestor familii? Cât de real este zâmbetul și după încetarea ședinței foto? Nu cumva zâmbim doar în aceste fotografii pe care le postăm pe rețelele de socializare și atunci când se încheie ședința foto să ne întoarcem la aceeași existență anostă și monotonă, con flictuală, tristă și marcată de greutățile existenței, care, apropos sunt chestiuni reale. Le este mai ușor să îmbrățișeze acest gen de comportamente tocmai pentru a ascunde mizeria sub preș și a nu se confrunta cu realitatea. Pentru a avea o viață mai bună trebuie să muncești. Pentru a-ți permite anumite lucruri trebuie să depui eforturi. Faptul că există niște exemple în societate care reusesc să facă niște mari sume de bani dar prestând niște activități care ni se pot părea lejere, nu trebuie să constituie o raportare. Raportarea trebuie să o facem la noi ca și indivizi. Dacă nu mi permit ce-și permite o vedetă, nu este nicio problemă, pentru că statutul meu este altul. Eu am alte datorii și obligații față de acea persoană care duce povara de a fi mereu în lumina reflectoarelor. ”

Redactor: Reprimarea emoțiilor afectează relațiile interumane?
Ioana Fratea, Lector universitar doctor: ”Reprimarea emoțiilor nu are cum să atragă ceva bun. Atâta timp cât nu reușești să fi atutentic, să te exprimi pe tine fix așa cum ești, toate aceste lucruri rămân înregistrate în interiorul tău și se adună precum un bulgăre care se rostogolește. La un moment dat, bulgărele acesta va avea o greutate care te va doborî. Din păcate, deși suntem în epoca modernă, românii nu sunt încurajați să exprime ceea ce simt. Fiecare trebuie să spună ce simte și ce gândește într-o manieră care să nu-i facă rău celuilalt. La noi există o toleranță ridicată la situațiile neplăcute și neclare și o tendință către acumularea de tensiune emoțională care la un moment dat se manifestă dramatic prin reacții explozive. Acest lucru se poate observa dacă ieșiți la cumpărături în această perioadă, în supermarketuri. Veți vedea că pe parcursul unei zile este imposibil să nu existe 2-3 conflicte care se caracterizzează prin urlete și țipete ale celor care fac doar niște banale cumpărături. Aceste lucruri sunt cauzate de această incapacitate a noastră de ne exprima corespunzător și de a asculta ce ne spune cealaltă persoană. Asta implică să fim atenți și la persoana de lângă noi, nu doar la noi. Să ne detașăm de individualism caracterizat de consumerism și superficialitate și să ne îndreptăm către niște valori existențiale care se apropie și de valorile spirituale promovate și de biserica noastră ortodoxă.”

Redactor: Cum să rămânem oameni în secolul XXI?

Ioana Fratea, Lector universitar doctor: ”Trebuie să punem în balanță lucrurile care ne-au supărat, lucrurile care ne-au mâniatl, să vedem dacă nu cumva toate acele lucruri nu reprezintă decât niște reacții de moment, nefirești, date de limitările noastre. Este mai ușor să fii reactive și să reacționezi într-un anumit fel pentru a-l îndepărta pe cel de lângă tine decât să-ți asumi anumite lipsuri la care trebuie să lucrezi tu cu tine. Dacă vom pune în balanță partea noastră de adevăr și partea de adevăr a interlocutorului nostru, eu cred că situația reală este undeva la mijloc. Iertarea îți aduce un plus de bucurie, de pace și de plenitudine existențială. Invitația mea pentru cititorii dvs, este ca fiecare dintre noi să recurgem în pragul acestor zile de sărbătoare la o introspecție, la o analiză atentă a propriei persoane pentru a lua niște rezoluții și să creionăm cu speranță, cu încredere și cu dragoste un viitor apropiat mult mai bun și înălțător pentru ființa umană.”