Noaptea trecută, pompierii argeșeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit  localul Hanul Bărăției, din municipiul Câmpulung

La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau la o terasă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, dar și la acoperișul localului, pe o suprafață de circa 70 mp.În urma evenimentului, a fost afectată și fațada localului. Prin intervenția promptă la locul solicitării, pompierii au reușit să evite propagarea flăcărilor la întreg localul, dar și la casele din apropiere. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.