O femeie a fost surpinsă în urmă cu două zile, în timp ce abandona doi căței pe care îi băgase într-un sac legat la gură, în comuna Priboieni. Imaginile au ajuns în spațiul public, iar poliția a fost sesizată. Femeia a fost identificată ulterior și a primit o amendă de 1000 de lei, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, care nu au mai găsit în zonă cățeii.

„Reamintim deținătorilor de animale faptul că au anumite obligații față de acestea, iar nerespectarea lor poate constitui contravenție sau infracțiune, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, astfel:

Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie;
e) asistenţă medicală” informează IPJ Argeș.

 

Sursa foto: Facebook