Intr-un material anterior, care poate fi citit AICI, prezentam o situație atipică, o tânără juristă, care lucrează și la Teatrul Alexandru Davila dar și la Spitalul de Pediatrie. Cazul a strârnit reacții în rândul opiniei publice, care nu înțelege cum cineva poate ocupa două funcții la stat, iar alți juriști nu-și găsesc nici macar un part-time.

Acum, ies la iveală și alte fapte comise de Emanuela Dinu, în calitate de preoteasă și soțul acesteia, preot la Dobrești, Alin Dinu.

Cei doi și-au luat angajamentul să aibă grijă de doi bătrâni, familia Cristea Gheorghe și Ioana. Surse din localiate au povestit pentru Știri de Pitești cum cei doi au reușit să-i deposedeze pe batrâni de mai multe sume de bani și bunuri.

Apelând la latura sensibilă a vârstinicilor, preoteasa s-ar fi plâns că nu are cu ce să facă naveta la Pitești, și astfel a primit din partea celor de care trebuia să aibă grijă, un Passat. De-a lungul timpului, tinerii soți ar mai fi primit sume de bani sub forma de donație către biserică, dar și subvenționarea studiilor preotesei.

Povestea de dragoste dintre cele două familii a ținut până la un Paști, când preoteasa a uitat să mai treacă pe la bătrâni, așa cum era creștinește. A venit după câteva zile cu ceva resturi de mâncare, ceea ce i-a înfuriat pe oameni. A fost momentul când bătrânii au realizat că nimic din ce li s-a promis nu s-a adeverit și atunci i-au dat în judecată pe cei doi, fiind reprezentați de avocatul Adrian Breazu, care ne-a declarat: ”Am fost avocatul soților Cristea, dar au existat doar cîteva înfățișări, domnul decedând între timp, iar doamna care avea peste 90 de ani, a renunțat la proces.”

Mai mult, Cristea Gheorghe, care a lucrat în diplomație, a scris și la Episcopia Pitești unde au fost chemați toți, fără însă a se dispune vreo măsură. Oamenii au mai făcut scrisori și către IPS Calinic și urmau să-i scrie și Patriarhului Daniel, dar nu au mai apucat. In vârstă, supărați, umblând prin tribunal și forumuri bisericești, cei doi au decedat. De înmormântarea creștinească s-au ocupat niște vecini cărora le-a fost lăsată casa. Soții Cristea au mai avut și o altă casă, pe care au vândut-o, banii obținuți oferindu-I tot familiei Dinu, susțin sursele noastre, însă nu există acte oficiale. Practic, în toată povestea aceasta, a fost cuvântul bătrânilor contra preotesei și preotului, care la înfățișare au jurat pe Biblie contrarul.

 

Totuși, după ce și-au dat seama că sunt înșelați, bătrânul și-a notat pe o hârtie (foto) ce i-a dat familiei Dinu, cu titlul ”notă pentru Alin”, printre care: verighete de aur, cercei de aur, lanț de aur zodiac, ceas, telefon, bicicletă electronică dar și mai multe sume de bani. Din bilet reiese că familia Cristea i-a plătit preotesei studiile, în valoare de 20 000 (nu se specifică moneda), donație către biserică – 9 000 (de asemenea nu spune moneda) dar, și mai grav, o sumă de 6 000 în fața căreia este notat  ”mită pentru decan”.

Se pare că speța este și mai amplă, însă dincolo de orice, rămâne factorul uman, lipsa de compasiune față de doi bătrâni care s-au încredițat pe ei și bunurile lor unei familii care ar fi trebuit să fie un stâlp în comuniatea unde trăiește și propăvăduiește cuvântul lui Dumnezeu.