Un incendiu puternic a izbucnit puțin înainte de miezul nopții în comuna Stolnici. O casă a ars, iar flăcările amenințau să se extindă și la o altă locuință de pe aceeași propietate. Două autospeciale de stingere, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a lichida incendiul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

„Forțele de intervenție au constatat că ardeau generalizat o locuință cu suprafața de aproximativ 70 mp și bunurile din interiorul acesteia, existând posibilitate de propagare la o a doua casă aflată pe aceeași proprietate. Pe parcursul intervenției, pompierii au evacuat și trei butelii din interiorul case, iar echipajul medical a monitorizat o persoană de sex masculin, în vârstă de 65 de ani, care a suferit atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric”, precizează ISU Argeș.