Două mașini s-au lovit în această seară în comuna Valea Mare Pravăț, giratoriu Holcim. Trei persoane au fost rănite, dintre care doi copii, o fată și un băiat, în vârstă de aproximativ 9 ani, alături de o tânără în vârstă de 20 de ani. Toți trei au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

„Echipajul de pompieri a asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar cele două echipaje medicale au asistat trei persoane.
Dintre acestea, o persoană de sex feminin în vârstă de 20 de ani a fost preluată de către echipajul SMURD, iar doi minori cu vârstele până în 10 ani au fost preluați de către echipajul SAJ.Toate victimele prezentau atac de panică și leziuni minore, iar ulterior monitorizării au fost transportate la spitale”, informează ISU Argeș.