Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, a fost condamant de ÎCCJ la 5 ani de închisoare cu executare, pentru două fapte de delapidare și pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri. Acesta a folosit subvențiile primite de partid din bani publici pentru a-și cumpăra o casă. Decizia poate fi atacată cu apel.

De asemenea, instanța a decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Instanța l-a condamnat pe Mircea Drăghici săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și la trei ani pentru infracțiunea de delapidare. Prin contopire, magistrații au decis că Mircea Drăghici trebuie să execute cinci ani de închisoare.

Procurorii DNA susțin în dosarul trimis în instanță că deputatul a închiriat o vilă pentru partid, scopul real fiind de a achiziționa în nume personal. Mircea Drăghici a renunțat la sumele plătite în avans pentru vilă în București după ce DNA a demarat acțiunea împotriva sa.

Tot din banii partidului a cumpărat o mașină pe care a vândut-o apoi soției sale, fără a încasa contravaloarea acesteia la momentul înstrăinării, ci abia peste o lună și jumătate.

Procurorii îl acuză pe fostul trezorier al PSD că şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029. Contractul ar fi avut un caracter simulat, ,iar suma de bani provenită din subvenții a fost astfel folosită în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată.