Astăzi, 1 martie 2023, o echipă operaţională a societăţii Apă Canal 2000 SA a intervenit în oraşul Topoloveni pentru curăţarea reţelei de canalizare. Pe strada Calea Bucureşti, traseu reţea aferent blocurilor P7 – P8 – ANL 1, dintr-un cămin de canalizare au fost extrase materiale textile, resturi alimentare, produse de igienă intimă, deşeuri menajere şi alte materiale care împiedică scurgerea apelor şi funcţionarea corespunzătoare a reţelei.

Facem apel la toţi cetăţenii să nu mai arunce în toaletă sau în chiuvetă deșeuri destinate containerului de gunoi. Înfundarea conductelor de canalizare face ca apele uzate să refuleze şi să inunde imobilele, cauzând disconfort olfactiv dar şi însemnate pagube materiale, iar sănătatea ne poate fi pusă în pericol.

Pentru a transmite eventualele disfuncţionalităţi ale sistemului de apă sau de canalizare, rugăm cetăţenii să sune la Dispecerat, tel. 0248 223 237 (program Non Stop).