APP a început să incomodeze coaliția de guvernare și partidele parlamentare, cu toții știm asta! Patriotismul, dragostea de țară și interesele față de suferințele poporului român, se pare că nu mai interesează pe nimeni.
România, încotro te îndrepți? Câte vei mai putea îndura?
Ne întrebăm de foarte multe ori de ce trebuie să plătească atât de scump cetățenii, din cauza greșelilor unora care nu mai reprezintă interesele statului român și nu-l mai reprezintă pe CETĂȚEAN?
Cine greșește trebuie să plătească, iar consecințele nu trebuie să se reflecte asupra cetățenilor, circul mediatic fiind toxic pentru societate!
Nu uitați că: bogățiile României sunt proprietate publică, aparținând tuturor cetățenilor! Parlamentarii, guvernanții, președinții consiliilor județene, primarii și toți angajații din administrația publică, aleși sau angajați, sunt OBLIGAȚI să gestioneze ÎN MOD CORECT și doar în interesul ROMÂNILOR resursele acestei țări!
Gazele, petrolul, pădurile și restul resurselor noastre pleacă sub prețul pieței în străinătate, firmele de casă ale partidelor parlamentare făcând legea și luând deciziile doar în interesul lor, chiar dacă consecințele se revarsă asupra întregului popor.
Socialiștii și liberalii nu mai există decât la nivel declarativ. Aceștia habar nu au de doctrinele partidului, de politicile publice, de interesul național sau de respectul față de istoria propriului neam.
Dragostea din interes este singurul lor ȚEL.
Neputința politicienilor actuali fiind simbolul blestemului cu care ne confruntăm.
Însă, cel mai RĂU lucru din toate este că majoritatea cetățenilor S-A OBIȘNUIT cu asta!
Dragi argeșeni, dacă nu vă numărați printre cei care s-au obișnuit cu situația actuală, vă aștept alături de mine pentru că DOAR ÎMPREUNĂ putem să ne clădim un viitor mai bun!,transmite Daniel Manole, președintele APP Argeș.