Un accident în care au fost implicate 10 autoturisme a avut loc în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, în zona podului din apropiere de km 110. Evenimentul s-a soldat cu șase victime, dintre care patru au ajuns la spital cu răni ușoare, potrivit ISU Argeș.

În zonă, traficul a fost deviat prin Pitești, la km 106. Pompierii s-au deplasat cu mai multe autospeciale de intervenție și de acordare a primului ajutor, ălaturi de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. La această oră, traficul a fost reluat, potrivit IPJ Argeș.