Un incendiu violent a izbucnit aseară la acoperișul unei case din orașul Ștefănești. În interior se afla o fetiță de 12 ani, care, din fericire, a reușit să iasă la timp.
Flăcările s au răspândit cu repeziciune la aproximativ 50 mp de acoperiș și la o anexă gospodărească de circa 10 mp. Vecinii au anunțat forțele de intervenție cu privire la situația de urgență, iar pompierii au început deplasarea spre locul indicat. Salvatorii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să cuprindă întreaga construcție. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Ajunsă acasă, mama fetiței a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngeri medicale de la paramedicii SMURD, iar ulterior a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum defect, potrivit ISU Argeș.