Consilierul local PMP din Stefănești, Eduard Dima, iese la atac după ce a fost acuzat de un alt consilier de niște neadevăruri. Astfel Dima aduce mai multe precizări referitoare la acuzele lui Mihai Deaconu: ”Colegul nostru din Consiliul Local, domnul Mihai Daniel Diaconu (USR-PLUS), nu are capacitatea de a-și susține un punct de vedere pertinent, logic și articulat în ședințe, astfel că se apucă și scrie pe Facebook elucubrații în funcție de ceea ce visează noaptea!

Nu ar fi nicio problemă dacă ar scrie adevărul, numai că minte și manipulează în mod voit, încercând un joc lamentabil de a mai câștiga câteva like-uri sau potențiali adepți, având în vedere că activitatea sa de consilier local se reduce doar la bâlciuri și derapaje care nu s-ar întâmpla nici pe malul șanțului! În timp ce acest domn acuză că suntem cu toții aliați cu primarul orașului, îl invit să reflecteze și să facă diferența între conceptul de echipă ce colaborează pentru a „mișca” ceva în urbea noastră și camarila (alianța) pe care o tot menționează. În timp ce noi, echipa, am conlucrat și am reușit până acum implementarea mai multor proiecte (bugetarea participativă, stimulentul pentru nou-născuți, asfaltări, reparații, iluminat public, introducerea gazelor etc.), Mihai Daniel Diaconu a reușit „performanța” de a vota împotriva propriului „proiect” din campania sa electorală, acela de introducere a gazelor în Golești! Așa da, politician, care „lucrează în folosul” cetățenilor din Ștefănești, nu?
Astfel, fiind incapabil de a se evidenția cu ceva constructiv, la fiecare ședință trebuie să găsească un motiv pentru a se „pune de-a curmezișul”! De data aceasta, a luat în vizor Centrul Cultural Ștefănești, publicând niște solicitări pertinente, dar mințind cetățenii că această instituție se autofinanțează! Mai studiați, domnule Mihai Daniel Diaconu, sau recunoașteți adevărul, căci știți prea bine cum prietena dumneavoastră, fostul manager interimar, solicita mereu fonduri și de ce! Dar atunci era ok, nu??? Nu doar atât, dar își și permite să jignească și să publice semnături olografe, dumnealui neauzind, probabil, de GDPR!
Vreau doar să aduc niște lămuriri scurte și logice, astfel încât să fie lămurită toată lumea:
– cine a fost măcar o dată în sala de spectacole a Centrului Cultural Ștefănești, mai ales vara, știe foarte bine că are o suprafață mare și este înaltă, iar căldura devine insuportabilă. Prin urmare, ar fi nevoie de patru aparate de aer condiționat cu 24000 btu, cel puțin, ca să nu spun că ar fi nevoie de aer condiționat industrial acolo! Dacă ar fi căutat pe celebrul Google, ar fi văzut cât costă un asemenea aparat!
– sumele solicitate pentru cursuri reprezintă plata profesorilor și țin să vă amintesc atât dumneavoastră, cât și lui Mihai Daniel Diaconu, că aceste cursuri costă doar 25 sau 35 lei pe lună! Cam ce poți plăti din aceste sume derizorii? Banii ce reprezintă veniturile proprii sunt folosiți la realizarea de activități, ateliere sau evenimente! Nu și-i însușește nimeni! La Câmpulung, unde e doamna Lasconi primar, colega de partid a domnului Diaconu, nu se plătesc profesorii și colaboratorii casei de cultură???
Aș mai vrea să subliniez și faptul ca Mihai Daniel Diaconu „doarme în papuci” în timpul ședințelor de Consiliu Local, din moment ce nu știe că punctul cu pricina de pe ordinea de zi a fost retras și s-a amânat! Unde mai pui că a și votat acest lucru! Cam ce ar mai fi de comentat???”, scrie Eduard Dima pe o reţea de socializare.