Despre jurista de la Teatrul Al Davila și Spitalul de Pediatrie Pitești, presa locală a tot relatat. De fapt, Știri de Pitești este publicația care a dezvăluit că Nițu (Dinu Emanuela) ocupă două funcții la stat în același timp. Materialul poate fi citit aici – Directorii teatrului și Spitalului de Pediatrie confirmă că împart aceeași jurista
demers jurnalistic perfect legal, dar care a adus publicației noastre un proces intentat de respectiva juristă. Tot Ștri de Pitești a continuat seria dezvăluirilor în materialele: Jurista de la Teatru și Pediatrie, procese cu o familie de bătrâni pe care ar fi deposedat-o de bani și bunuri si Video. Episodul1. Inregistrări cu bătrânii înșelați de jurista de la Pediatrie/Teatru și preotul soț
Sub semnătura jurnalistului Adi Ilinca, în săptămânalul Impuls de Argeș a apărut o anchetă în care este menționat, din nou, numele juristei Nițu Emanuela. ”În exclusivitate vă prezentăm astăzi un material în care vă dezvăluim faptul că Emanuela (Dinu) Niţu apare ca martoră într-o plângere ce a fost depusă la mai multe instituții de către primarul de la Căteasca, Florin Liviu Năstase, împotriva mai multor judecători şi avocați.
Despre jurista de la Teatrul Davila, care lucrează şi la Spitalul de Pediatrie Piteşti, se arată în acea plângere că ar fi avut cunoștință despre faptul că Emanuela Moşneanu Comăneci ar avea probleme psihice şi că ar primi mită pentru a da anumite sentințe. În aceeași plângere se arată că şi magistratul de la Tribunalul Argeş, George Tomescu ar fi corupt.
Pe „lista neagră” mai sunt trecuți Daniela Neacşu, judecător al Judecătoriei Topoloveni, Aneta Duţă, fost judecător la Tribunalul Argeş, dar şi avocata Magda Darie.
Plângerea este semnată de primarul de la Căteasca, de avocatul Florin Sabie, care vrea să fie şi martor la fel ca şi Stelică Crăciun.
Un proces de fond funciar dintre comuna Căteasca, condusă de primarul pesedist Florin Liviu Năstase şi comuna Leordeni, condusă de un coleg de al său de partid, Marian Ibric, a dus la întocmirea unei plângeri penale, care a fost semnată de primarul din Căteasca, de avocatul Florin Sabie, care vrea să fie şi martor. Plângerea a fost trimisă la mai multe instituții cum ar fi Președinția României, la DNA, la DIICOT, la CSM dar şi la mai multe ambasade. Surprinzător sau poate nu, printre martorii trecuți în această plângere se regăsește şi Emanuela (Dinu) Niţu, jurista de la Teatrul Davila şi care lucrează şi la Spitalul de Pediatrie. Iată ce se spune în plângere despre judecătoarea Emanuela Moşneanu-Comăneci: „Doamna Moşneanu Emanuela-Comăneci a repetat, în cadrul motivării, obsesiv, că nu poate fi înlăturată puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioare, însă motivarea fie lipsește, fie nu poate fi înțeleasă.
De la o vreme, de teamă că ar putea avea de suferit din cauza faptului că este corupta, d na judecător Moşneanu-Comăneci Emanuela il culpabilizează pe soţul său, atât cu privire la faptul că acesta ar determina-o să se lase coruptă, cât şi cu privire la ·afecțiunile psihice de care doamna judecător suferă.
Doamna magistrat Moşneanu-Comaneci Emanuela s-a tratat prin diverse unităţi de psihiatrie, inclusiv din mun. București, sens în care apreciem că se impune ca aceasta să fie evaluată din punct de vedere psihiatric.
Aceste probleme se reflectă în soluţiile pe care d-na magistrat le redactează, motivările fiind incoerente, transpărând o imposibilitate a doamnei de a realiza o sinteză.
În cazul concret, dincolo de faptul că fost coruptă, doamna magistrat a făcut o motivare ilogică, contradictorie în multe aspecte, arătând ba că probele administrate în cauza anterioară au fost contrazise de probele administrate in cauza ulterioara, ba că nu au fost contrazise, neputându-se înțelege ce a avut în vedere.
Doamna judecător Moşneanu -Comăneci Emanuela nu face un secret din problemele medicale, de natură psihica, pe care le are.
Imediat în plângere intră în scenă şi jurista de la Teatrul Davila, care a fost raportor CSM: ”După pronunțarea deciziei civile nr. 4182/02.11.2021, d-na judecător Moşneanu Comăneci Emanuela, temându-se că ar putea avea probleme judiciare din cauza acestei hotărâri, a rugat-o pe doamna Duţă Aneta – fost judecător în cadrul Tribunalului Argeş , în prezent pensionată din sistem, să ia legătura cu raportorul CSM, doamna Niţu (fostă Dinu) Emanuela.
Doamna Duţă Aneta a luat legătura cu doamna raportor al C.S.M., Niţu (fostă Dinu) Emanuela, solicitându-i o întrevedere.
Cele două au avut un număr de trei întâlniri, ocazii cu care doamna Duţă Aneta i-a solicitat doamnei Niţu (fostă Dinu) Emanuela să nu întocmească rapoarte în legătură, cu decizia civilă nr.4182/02.11.2021 pronunțată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2320/82’8/2′ 014* şi redactată de doamna judecător Moşneanu -Comăneci Emanuela.
Cu respectivele ocazii, doamna Duţă a fost de acord cu faptul că soluția este rezultatul unei conduite necorespunzătoare a judecătorilor, în special a doamnei M oşneanu-Comăneci Emanuela, însă susţine faptul că soţul celei din urmă se face vinovat atât de faptul că doamna Moşneanu-Comăneci se lasă mituită, cât şi de faptul că aceasta suferă de afecțiuni psihice.În colimatorul celor care au întocmit această plângere a intrat şi judecătorul de la Tribunalul Argeş, George Tomescu ” (sursa Impuls de Argeș). Reporterii Știri de Pitești l-au contactat telefonic pe primarul localității Căteasca, Liviu Năstase, care ne-a confirmat că există o plângere împotriva unor judecători, dar că nu o cunoaște pe Emanuela Dinu, de respectivele demersuri ocupându-se avocatul său, Florin Sabie.
Deşi este avocatul Primăriei Căteasca, Florin Sabie cere să fie audiat şi ca martor, o situație inedită în justiţia argeşeană în care un avocat ce reprezintă o parte într-un proces vrea să fie şi avocatul acelei părţi. Pe lista martorilor mai apare Stelică Crăciun, dar şi jurista de la Teatrul Davila, Emanuela (fostă Dinu) Niţu care în procesul intentat publicației Știri de Pitești este reprezentată de același avocat, Florin Sabie.