Primarul comunei Căteasca, Liviu Năstase, spune că în localitate toate școlile sunt dotate corepunzător: „Școlile sunt noi în toate satele. Din păcate, activitatea a fost restrânsă în unele dintre ele, pentru că sunt tot mai puțini copii. Împreună cu noul director al școlii de la Catanele vrem să amenajăm în cadrul unității o grădiniță cu program prelungit, poate chiar un afterschool. Dar, fiind o comună aproape de Pitești, mulți copii merg la unitățile educaționale de acolo. De asemenea, am semnat un contract cu cei de la ADI Transport, firma care asigură transportul în zona metropolitană. Astfel, le vom asigura cetățenilor un transport decent și avantajos din punct de vedere financiar”.