Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis în urma ședinței de ieri obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice din Argeș, începând de miercuri, 14 octombrie, potrivit unui comunicat emis de Instituția Prefectului Județului. Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani.

De miercuri, toți cei aflați pe raza administrativ-teritorială a județului vor trebui să poarte mască în spațiile publice, cu excepția copiilor sub 5 ani. Cei care nu vor respecta măsura de protecție individuală riscă amenzi în valoare de 500-2500 lei, în baza legii 55/2020, se arată în același comunicat.